Ieri a fost nebunie totală la Piatra Neamţ, iar căpetenia desfăşurării de forţe enduristice a fost după cum era de aşteptat franţuzul Fortunato, căruia tare i-au mai priit plaiurile pe care se vorbeşte dulcele grai moldovenesc. Benoit a câştigat desigur, iar pe urmele sale de campion mondial la enduro juniori (ISDE Finlanda) a călcat Ervin Kovacs! Riderul clasat pe locul trei este hăitaşul Paul “Pictoru’” Harpa, inspirat şi el de frumuseţea greu de descris în cuvinte a plaiurilor nemţene. Celălalt Paul din enduroul românesc, Frăţilă, înscăunat la Lupeni campion la E3 a fost “lucrat” de un cauciuc şi de un mousse, ieşind din păcate din luptă.
.
.
.
La clasa Hobby, unde riderii au fost câtă frunză şi câtă iarbă, cel care s-a impus a fost Mirel Pandrea, urmat de Josza Norbert Levente şi de Ovidiu Paul. Surpriza acestei clase a fost o rideriţă de doar 12 ani, Iulia Conciu, care a alergat pe traseu cu un Kawasaki de 85 cmc, alături de tatăl ei, reuşind să adune suficiente check pointuri pentru a fi clasată pe locul doi la fete, după Adriana Neaga. De menţionat că Adriana a fost cea care a “salvat” onoarea enduristică a (extremei) familii Neaga, întrucât Lucian nu a mai concurat ieri, din cauza unei întinderi la genunchi.
.
.
.
Lucian a fost însă pe traseu, pentru a-l încuraja pe coechipierul său de la Velox Enduro Racing Piteşti, Sam Dorner, la unul din punctele cheie ale traseului, un prag de piatră durat parcă pentru uriaşi şi pazit de un “domn Schelet”, ce îmbrăcase un tricou de endurist. Motivat poate şi de faptul că şederea sa pe plaiuri enduristice se apropie de sfârşit şi cu asta şi desele ieşiri enduristice, Sam a trecut peste pragul de piatră ca un adevărat expert.
.
.
.
Şi chiar dacă nu ar fi trecut, era acolo Vali Chefani, omul care îi îmbărbăta pe concurenţi, în stilul său specific: “Hai Păpuşel, trebuie doar să pui roata faţă aici, hai refă machiajul, repetă replicile şi dă-i gaz”. Zis şi făcut şi încă un expert trecut! Riderii de la această categorie par a fi apreciat mai mult ziua cu numărul doi a concursului, presărată cu picanterii tehnice, decât prima zi, al cărei traseu a fost mai mult axat pe viteză. Aşa se face că la anul, se pare că pe lângă clasa Experţi va exista chiar şi o clasă Profi, cu toate provocările aferente. Noi, cei din linia întâi mediatică a off-road-ului de abia aşteptăm!
Festivitate de premiere HEPN 2011
HEPN by DBZ, Making of…
Aşa este dragi cititori, este cu totul şi cu totul altceva să te fâţâi şi tu cu motorul pe traseu şi să nu fii redus la postura de ilustru privitor comentator. Sâmbătă am ajuns la Schitu Lipovenesc sau Lipovean nu îmi aduc bine aminte dar Cosmin poate să verifice şi să mă corecteze, şi am dat de un domn cu înfăţişare de răzeş, care călărea o chinezărie orange de 150 cmc într-un mare stil, alături de o doamnă cu un Suzuki Burgman 400 cu care a urcat pe pietre, pe acolo pe unde urcă numai Range Roverul. Chapeu, doamna!
Ziua de ieri a fost cred cea mai grea zi din încercata istorie a KTM-ului 690 Supermoto R. Dacă la Lupeni ne-am intersectat doar oleacă cu traseul de legătură, la Piatra Neamţ ne-am făcut de cap pe traseul de hobby, spre disperarea unui Michelin Pilot şi a unui… Metzeler Racetek 3, de la Balamuc, care precis şi-a trăit prima tinereţe pe vreun mare circuit de asfalt…
Ieri l-am cunoscut mai îndeaproape pe Claudius Vasilescu. Este un om cald şi prietenos, care a definit în ţara noastră şi poate nu numai fotografia de hard enduro, şi care are oricând vreme să lase deoparte echipamentul său care face cât o motocicletă şi să dea o mână de ajutor riderilor în momentele dificile, să facă o glumă, să-i încurajeze, să destindă atmosfera. Claudius este şi heavy rider, deoarece face minuni cu al său KTM 990 Adventure cu rezervor de cursă lungă, am fost uimit să văd cum strunea suprema maşinărie pe traseul de hobby!
Termeni de cautare folositi pentru gasirea acestui articol:
- pandrea mirel
- cartisoara enduro
- enduro mirel pandrea
- mirel pandrea
- sam dorner bike
- Sam Dorner
- site: ro enduro mousse
- Samuel Dorner au
- mousse pentru enduro
- moto hard enduro


Grecii, un popor fain, gasca de la UE, nu prea!
Cea mai buna scoala



























Mare rider este D-l Mirel Pandrea. In 2007 castiga locul 1 la Expert Team la RedbullRomaniacs, si in 2011 se inscrie la Hobby la toate cursele prietenesti. La Cartisoara s-a inscris la Hobby si bineinteles ca a castigat, la Piatra la fel, il asteptam si la Regiment 13, tot la Hobby.