Interviu Lucian Neaga, Red Bull Romaniacs 2010

Ce faceam marti seara? Eram la Pitesti, unde ii luam un interviu lui Lucian Neaga, castigatorul clasei Hobby a Red Bull Romaniacs 2010, pentru numarul cinci al revistei noastre. Lucian a avut rabdare sa ne povesteasca de-a amanuntul desfasurarea cursei si pregatirile pentru aceasta. Iata un fragment relevant…

Povesteşte-ne, te rog “filmul” cursei!
A fost un mare avantaj faptul că am putut pleca printre primii, în ziua unu. Au fost 52 de oameni înscrisi la Hobby Single, dintre care ultimii douăzeci să spunem, veniţi “la oha”, pentru că Romaniacs e cursă frumoasă şi celebră, fără a avea însă o reprezentare clară a ceea ce îi aşteaptă şi nu cred că au avut parte de prea multă plăcere. Mulţi rămân blocaţi pe prima urcare, unde se fac adevărate grămezi. Am luat aşadar startul de pe poziţia cinci, după care am mers câteva minute pe un forestier, venea apoi o urcare prin pădure, în stilul Sibiu, abruptă, virajată cu pietre şi toţi cei patru erau acolo, plus alţii de la Experţi. Stiu de alte concursuri că nu trebuie să stai după alţi rideri, pentru că pot rămâne acolo mult şi bine. Am trecut printre ei, chiar dacă ţipau la mine că nu “respectam” coada probabil! Noroc că nu am rămas înţepenit, am ajuns sus şi acolo era o linşte totală. Ploua. I-am dat drumul mai departe, îmi plăcea traseul mult de tot, nu am cuvinte să îl descriu, a început o coborâre foarte abruptă, unde am dat de un tip cu motorul dat peste cap, era un austriac, am văzut că avea număr de Hobby, m-am enervat pentru că trecusem de al doilea check point unde mi s-a zis că eram primul. Nu mai înţelegeam nimic. Tipul mi-a spus însă că are doar un check-point, ceea ce m-a liniştit. Din acel punct am mai întâlnit trei sau patru rideri de la Experţi şi Profi.

În ciuda ploii, totul mergea aşadar strună…
Da, totul mi-a ieşit din prima şi probleme am avut în prima zi doar în două zone. Însă, nu aveai deloc parte de zone în care te puteai odihni, nu am văzut nici urmă de forestiere. Tot timpul urcai sau coborai, iar unde se mergea lejer, în dreapta era gaură şi în stânga perete, trebuia sa stai foarte încordat, din pricina rădăcinilor ude şi a stâncilor. Am ajuns la o urcare pe un râu cu piatră, care parcă nu se mai termina! Se terminau marcajele, GPS-ul arăta dreapta, dar acolo nu exista nimic, urme nu erau şi când eşti singur trebuie să fii foarte atent să nu te blochezi undeva! Am găsit până la urmă poteca, dar era mai sus pe contra-pantă, ploua, curgea apa, trebuia să îmi ţină cinva faţa să merg pe lângă motocicletă pe poteca, şi singura scăpare a fost poşeta. După momentul ăsta, m-am întâlnit cu un tip de la Profi care probabil nu mai mersese pe GPS, eram pe potecă, dar el avea zoom-ul dat la maxim şi nu reuşea să mai găsească trackul, pe care de altfel se afla… Am mers singur de acolo, cu benzina pe terminate, am găsit mai multe medical points, dar nu aveau benzină şi am ajuns pe o urcare de Profi. Eu ţin GPS-ul pe 120 de metri si dacă sunt apropiate traseele nu îţi puteai da seama care era cel bun. Era acolo un tip care filma şi nu voia să mă ajute în ruptul capului,pentru că lui i se spusese să filmeze… Am urcat un prag de piatră, am pus motorul sus în stilul, poşetă, ce mai, m-am chinuit mult acolo! După ce am urcat, am descoperit nişte băieţi care mi-au spus că riderii de la Hobby trebuiau să vină din “cealaltă” parte! De acolo, dă-i înainte cu benzina oprită pe coborâri, din fericire, înainte de tank point era o coborâre de 700 de metri pe noroi şi iarbă, dar cum tank point-ul se întindea pe un un kilometru şi jumătate, plus că era şi în curbă, am rămas fără benzină la jumătatea lui…